Reacție. A doua încercare de destituire a lui Trump îngheață bursele europene. Cele asiatice s-au comportat diferit

Reacție. A doua încercare de destituire a lui Trump îngheață bursele europene. Cele asiatice s-au comportat diferit
Publicat: 14/01/2021, 12:55

Prudența a fost cuvântul de ordine pe piețele europene, care au păstrat și joi trendul adoptat întreaga săptămână, de a face mișcări modeste. Investitorii sunt cu ochii pe cea de-a doua încercare de destituire a lui Donald Trump.

La Londra, indicele FTSE 100, ce include primele 100 de companii cu cea mai mare capitalizare de piață, a avut o evoluție de 0,1%. Omologul german, DAX 30 (primele 30 de companii nemțești cu cea mai mare capitalizare de piață) a câștigat 0,2% la Frankfurt, iar CAC 40 (cele mai mari 40 companii tranzacționate la Bourse de Paris) a fost plat.

Și pe piața futures americană era liniștite. Indicele S&P a crescut cu 0,2%, Dow Jones a câștigat 0,3% iar Nasdaq a scăzut cu 0,1%.

Ce generează liniștea pieței bursiere

O posibilă explicație a acalmiei poate ține și de anunțul noului președinte al SUA, Joe Biden, care s-a pronunțat în favoarea „unei scutiri economice imediate suplimentare pentru familii și întreprinderi mici, finanțarea impusă de COVID-19, inclusiv vaccinări, teste și redeschiderea școlilor”, susțin analiștii Yahoo! Finances.

Miercuri, 10 republicani din Cameră au votat în favoarea acuzării lui Trump, inclusiv al treilea cel mai înalt membru al partidului, Liz Cheaney.

Cât privește piața bursieră din restul globului, acțiunile nipone au atins un nou vârf, pe măsură ce investitorii s-au concentrat pe revenirea creșterii globale.

Reacțiile din piețele asiatice erau amestecate. Indicele japonez Nikkei a câștigat 0,9% la închiderea pieței, Hang Seng din Hong Kong a crescut cu 0,9%, iar indicele Composite din Shanghai a scăzut cu 0,9% la închiderea pieței, în vreme ce KOSPI, din Coreea de Sud, a crescut cu 0,1%.

Violențele de la Capitoliu nu au împiedicat creșterilor bursiere

Pe 6 ianuarie 2021, la îndemnul actualului președinte, protestatarii pro-Trump au pătruns cu forța în Capitoliu în timpul ședinței Congresului SUA, nemulțumiți că se valida câștigarea alegerilor de către Joe Biden. Acesta este de fapt motivul pentru care Donald Trump se află în prezent în fața unei noi acțiuni de destituire.

În ziua respectivă, bursele din lumea întreagă nu doar că nu au fost influențate, ci au înregistrat valori record. Indicele Dow Jones încheia la un maxim istoric și un plus de 1,44% față de ziua anterioară iar indicele S&P 500 (cele mai mari 500 de companii americane) creștea cu 0,6%.

La Londra, FTSE 100 se aprecia cu 3,47%, CAC 40 al bursei din Paris urca cu 1,19% iar  DAX se aprecia cu 1,76%.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Când vor avea loc alegerile parlamentare și prezidențiale. Coaliția a anunțat datele
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Se schimbă BANII CASH. Decizia luată de Banca Centrală. Băncile se vor alătura
Conducerea Dacia, decizie fără precedent. Cum va fi afectat modelul Spring
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Avion deviat pe aeroportul Kennedy. Motivul este revoltător
×